Procesul - de Franz Kafka

Daca tot suntem in carantina, de ce sa nu incercam ceva nou, cum ar fi sa deschidem o carte?

Acum fix un an mergeam la teatru la piesa Procesul dupa Franz Kafka.

Daaar... teatrele sunt închise, aşa că am hotărât să dau o şansă şi cărţii, fiind surprinsă până acum de cât de bine a fost respectată povestea de către regizorii şi actorii teatrului Odeon.

Orice carte deschisă este un mare câştig în această "izolare socială", iar pentru cei care duc lipsă de idei şi vor recomandări de cărţi bune, o să încerc să postez zilele acestea cat mai multe recenzii.

Pentru că am trecut deja de jumătatea cărţii şi am urmărit şi piesa de teatru, o să încep astăzi prin a scrie despre Procesul lui Kafka.

Procesul lui Kafka este asemenea unui vis. În ciuda imaginii sumbre cu care tindem să îl asociem, Kafka a fost un visător, iar operele lui poartă în sine aceeaşi substanţă a visului, de la structură până la stranietatea imaginilor, sunetelor, ideilor şi emoţiilor pe care le vehiculează. Scrierile sale imită până la ridicol nebunia irațională și înspăimântătoare a acestui univers nocturn în mişcare pe care îl numim vis. Iar transpunerea lor in piese de teatru este ceva ce merită experimentat măcar odată în viaţă.

Tema existențială propusă de autor este cea a Fiinţei care s-a pierdut pe sine din cauza orgoliului nemărginit, sabotate de complexul propriei superiorităţi, victimă a unei crize identitare şi spirituale. În timpul în care trăim, omul a pierdut conștiinţa legăturii sale cu Universul, hipnotizat fiind de propria-i persoană. O persoană din care, până la urmă, sub greutatea unui ego exacerbat, nu mai rămân decât resturile unei identităţi false, fondate pe iluzie.

Primul plan al temei existenţiale ilustrează, în cazul lui Josef K., un comportament rigid şi plăceri carnale secrete pe care le smulge din durere, încercând astfel să-şi reprime furia, ura, vinovăţia, mândria, frica… Şi câte şi mai câte! Sistemul absurd şi coşmaresc al Justiţiei îi amplifică aceste paradoxale plăceri, livrându-i un teren fertil şi generos pentru trăirea lor intensă. Acelaşi sistem este însă, în mod simultan, şi o maşinărie care îi stimulează orgoliul. Astfel, iluzia unei efemere legitimităţi a sa ca fiinţă morală şi ireproşabilă este perfect fabricată…

Al doilea plan al temei existenţiale pune în discuţie alt cuplu de termeni: a avea şi a fi, conflict care, pentru K., se traduce prin estomparea existenţei sale autentice în favoarea acumulării iluzorii de justificări. Nevoia irezistibilă de a pleca în căutarea lui a fi îi este imperios necesară, dar rămâne irealizabilă, căci personajul nostru îşi fragmentează singur şi la nesfârşit existenţa.

Al treilea plan... încă este în proces de descoperire.