Atlasul norilor (filmul)

Atlasul norilor este un film de 3 ore despre suflete migratoare și civilizații progresiste, încărcat cu teme avangardiste și o mulțime de sentimente, la fel de vaporoase și cuprinzătoare ca și titlul său. Idei mărețe, sau cel puțin concepte intelectuale bine argumentate, umplu ecranul alături de efecte digitale suave și costume creative. Liberul arbitru se luptă cu determinismul. Solidaritatea se află față în față cu dominarea. Credința într-o ordine cosmică benevolentă susține cu fidelitate cruda maximă darwiniană că cei slabi sunt hrana celor puternici. 

A descrie acest film pare pe alocuri la fel de dificil ca a rezolva exerciții de algebră avansată mental, iar a îl urmări nu este cu nimic mai prejos. Filmul încearcă să fie o călătorie mentală capabilă să schimbe percepții, urmând astfel tradiția unor filme precum 2001: A Space Odisey sau The Matrix. Dar, în loc să te lase să tremuri în contemplarea misterelor metafizice, el cedează și oferă în mod direct explicația, greșeală făcută și în faimosul film V pentru Vendetta. Scopul este admirabil, însă abordarea este prea sigură.

Poate că meritele Atlasului norilor ar trebui cuantificate, mai degrabă decât judecate în modalități convenționale, calitative. Filmul combină cu succes comedia, suspansul, science-fiction, melodrama și puțin mai mult: un amalgam de stiluri, efecte și emoții ținute laolaltă doar de o combinație de sinceritate îndrăzneață și umilă. Regizorii dau spectatorului totul: secretele universului și ale sufletului uman, acțiune, râs și romantism, tragedie și mister, rai și reîncarnare, karma și viața de după moare, credința nietzscheniană a reîncarnării eterne, principiile incertitudinii ale lui Heisenberg, teoria relativității a lui Einstein, experiențele metamorfice ale ui Carlos Castaneda și, desigur, conceptul de deja vu. 

Totul dă un sens intoxicant de valoare absolută a individului, acesta fiind conectat cu elementele spațiului și timpului de o imagine, o frază, un vis, o piesă muzicală, un jurnal, o scrisoare, un film, o carte, o cicatrice sub formă de cometă. Filmul pune de asemenea problema modului în care reîncarnarea eternă poate fi schimbată prin dragoste și sacrificiu, rupând astfel ceea ce pare a fi un ciclu persistent de cruzime, violență, opresiune și exploatare. Un rol esențial al culturii este oferirea consolidării spirituale, în special în vremurile de haos și neîncredere, iar Atlasul norilor poate fi cu certitudine încadrat alături de filme precum Viața lui Pi în categoria celor ce încearcă să găsească răspunsuri la nevoia de confort mai ridicat și mai sofisticat decât cel sentimental.

În 1849 un om de afaceri călătorește pe o navă din mijlocul Pacificului, se luptă cu o boală misterioasă și e apărat de un sclav fugar. Astfel, dintr-un avocat american, el este convertit într-un aboliționist.

În 1936 Robert Frobisher, un compozitor falit, pleacă din Cambridge spre Edinburgh pentru a se alătura unui maestru temperamental și orgolios. Povestea sa este probabil singura ce ar putea fi complet separată de restul, fiind romanul perfect de rivalitate artistică, comportament sexual deviant și disperare poetică.

În prezent, un editor iresponsabil se găsește captiv într-un azil parcă preluat din romanele lui Kafka. 

Patru decenii mai târziu, o jurnalistă își riscă viața investigând problemele de siguranță ale unei centrale nucleare, în ceea ce pare  un thriller politico-conspiraționist.

Undeva într-un viitor distopic, corporatist și totalitar, un membru al clasei de servitori creați genetic, o muncitoare dintr-un fast-food numita Sonmi-451, este atrasă în cadrul rebeliunii. Sonmi se trezește dintr-o viață de deprivare cruntă, un sclavagism dificil de contemplat, dar îngrozitor de ușor de imaginat. Ea începe să întrevadă posibilitatea adevărului. Povestea despre cum își recapătă umanitatea, și costul acesteia, devin biblia din timpul ultimei povești, iar soarta pe care o are devine cheia alegorică pentru înțelegerea restului Atlasului norilor.

Iar într-un viitor și mai depărtat, post-apocaliptic, neo-tribal, un păstor hawaian... Ei bine această ultimă poveste este ceva mai complicată, incluzând un diavol, jefuitori călare și posibilitatea călătoriilor interplanetare. Această poveste mi-a amintit de The Time Machine sau clasicul film Things to come. Este de asemenea, punctul în care spoilerele se opresc.  

Totuși, o să mai las aici o serie de citate din film pe care nu m-am putut abține să nu le notez și care pentru mine vor reprezenta cu siguranță teme de reflecție și contemplare (în ordinea apariției lor în film):

De ce ni se încurcă limba mereu când avem cea mai mare nevoie de ea? Poate dacă limba mea ar fi fost mai curajoasă, aș fi putut oare opri toate lucrurile ce urmau să se întâmple? 

O carte pe jumătate terminată este ca o poveste de dragoste spusă incomplet. 

Viețile noastre nu sunt numai ale noastre. Din pântec până în mormânt, suntem legați de ceilalți. Trecut și prezent. Și prin fiecare cuvânt, și fiecare faptă bună, ne recreem viitorul. 

Poți menține puterea asupra oamenilor atâta timp cât le dai ceva. Ia-i cuiva tot ce are și acel om nu va mai fi în puterea ta. 

Cunoașterea e o oglindă și pentru prima dată în viață mi se permitea să vad cine sunt și cine aș putea deveni. 

Libertatea. Cel mai înfumurat refren al civilizației. Dar numai cei privați de ea au idee ce înseamnă cu adevărat. 

Trebuie să faci orice nu poți face. 

Credința, la fel ca frica sau dragostea, este o forță ce trebuie înțeleasă așa cum înțelegem teoria relativității și principiile incertitudinii. Fenomene care ne determină cursul vieții noastre. Ieri, viața mea mergea într-o direcție. Astăzi merge în alta. Ieri credeam că nu voi face niciodată ce am făcut azi. Aceste forțe, care deseori reconstruiesc spațiul și timpul, și care ne modelează și modifică persoana care ne imaginăm că suntem au apărut cu mult înainte să ne naștem și vor continua și după ce vom muri. Viețile noastre, alegerile noastre, precum teoriile cuantice, sunt înțelese moment de moment, și fiecare punct de intersecție, fiecare întâlnire, sugerează o nouă potențială direcție. 

- Nu am fost programată să modific realitatea.

-Niciun revoluționar nu a fost vreodată. 

Granițele dintre zgomot și sunet sunt doar convenții. Toate granițele sunt convenții, care așteaptă să fie trecute. Un om poate depăși orice convenție, doar dacă acel om concepe că poate să o facă. 

Este o singură regulă ce leagă toți oamenii, un principiu ce guvernează și definește toate relațiile de pe Pământ: „Cei slabi sunt o ciosvârtă, cei puternici din ea se-nfruptă”. 

Pentru a exista trebuie să fii văzut. Și astfel, a te cunoaște pe tine este posibil doar prin ochii celorlalți. Natura vieții noastre nemuritoare este consecința faptelor și vorbelor noastre, ce se împletesc pentru eternitate. 

Cred că moartea e doar o ușă. Când una se închide, alta se deschide. Dacă aș dori să-mi imaginez Raiul, mi-aș imagina o ușă deschisă. 

- Dacă aș fi rămas invizibilă, adevărul ar fi rămas ascuns. Nu puteam permite asta. 

- Și dacă nimeni nu crede acest adevăr?

- Cineva deja o face. 

- Există o ordine naturală în această lume și cei care încearcă să o abandoneze nu sfârșesc bine. În cel mai bun caz veți fi proscriși, bătuți și scuipați. În cel mai rău, răstigniți. Și pentru ce? Orice ați face nu va fi decât o picătură într-un ocean infinit. 

- Ce este un ocean, dacă nu o multitudine de picături?