În postarea anterioară am început să descriu ce se poate vedea în Lisabona, însă experiențele cu adevărat excepționale le-am trăit în a doua parte a vizitei.
În a treia zi în capitala portugheza am pornit de dimineață să vizitez un obiectiv turistic situat la 5 minute depărtare de locul de cazare: casa memorială a Amaliei Rodriguez. Fără să știu dinainte, ziua de 5 octombrie (cand am mers în vizită) era o zi specială, fiind ziua în care se sărbătoreau 20 de ani de la moartea faimoasei artiste de muzică fado. Și... pentru că îmi place să mă trezesc dimineața când călătoresc pentru a vedea obiectivele turistice fără a fi nevoită să suport aglomerația, am fost primul turist ce a intrat în acea zi în casa Amaliei, fiind recompensată cu un bilet gratuit la spectacolul de muzică fado ce avea loc în aceași seară pe cea mai mare scenă din oraș. În gradina interioară se organizeaza frecvent concerte, însă costul este unul destul de piperat.
Casa Amaliei este cu adevărat impresionantă, în primul rând datorită numeroaselor povești despre artistă pe care ghizii, ce au cunoscut-o personal, le transmit turiștilor. Iar papagalul vorbitor Paco, ce a aparținut Amaliei, este o atracție importantă, comunicând la rândul său cu turiștii, și, din când în când, strigându-și stăpâna pe nume. Regina muzicii fado a reușit să transpună toate emoțiile și sentimentele pe care le simțea în stilul de viață, iar casa ei reflectă aceași atmosferă predominantă de dor și melancolie din melodiile ei.
Casa Amaliei este cu adevărat impresionantă, în primul rând datorită numeroaselor povești despre artistă pe care ghizii, ce au cunoscut-o personal, le transmit turiștilor. Iar papagalul vorbitor Paco, ce a aparținut Amaliei, este o atracție importantă, comunicând la rândul său cu turiștii, și, din când în când, strigându-și stăpâna pe nume. Regina muzicii fado a reușit să transpună toate emoțiile și sentimentele pe care le simțea în stilul de viață, iar casa ei reflectă aceași atmosferă predominantă de dor și melancolie din melodiile ei.
Casa memorială a Amaliei Rodriguez - curtea interioară
Casa memorială a Amaliei Rodriguez - interior
Casa memorială a Amaliei Rodriguez - exterior
De aici, am pornit spre cealaltă parte a orașului, pentru a explora zona litorală. Începând cu podul Vasco da Gama, o construcție impresionantă peste estuarul fluviului Tejo, ce îmi amintește puțin de faimosul Golden Gate, am început plimbarea de-a lungul fluviului.
Podul Vasco da Gama
Podul Vasco da Gama
Am ajuns apoi, urmând cursul râului, la Muzeul Artei, Arhitecturii și Tehnologiei (MAAT), cel mai nou și modern muzeu din oraș. Nu pot spune că am fost impresionată de ce se găsea în interior, muzeul fiind mai mult un spațiu pentru copii în care să se poată juca, expozițiile fiind realizate într-un mod interactiv. Însă priveliștea de pe acoperișul muzeului este specială, iar arhitectura este una futuristă și care taie respirația.
MAAT Museum
MAAT Museum - pasarela ce leagă acoperișul muzeului de oraș
Exponat din interiorul MAAT Museum
Următorul obiectiv, la 10 minute de mers pe jos, a fost Padrao dos Descobrimientos, un monument în amintirea marilor navigatori portughezi ce au pornit spre America sau Africa, descoperind noi teritorii. Am fost plăcut surprinsă să aflu că se poate intra în interior. Având 52 metri înălțime, monumentul găzduiește o expoziție despre importanța și beneficiile turismului la nivel global, iar dacă ai suficientă răbdare poți sta la coadă pentru a urca în vârful acestuia, unde au loc maxim 10 persoane simultan. Priveliștea este excepțională. Sunt un mare fan al punctelor de belvedere dacă nu s-a observat deja acest lucru, iar Padrao dos Descobriemientos este cu singuranță cel mai bun din Lisabona în această privință din punctul meu de vedere.
Padrao dos Descobrimientos
Padrao dos Descobrimientos
Padrao dos Descobrimientos
Padrao dos Descobrimientos - exponate
Padrao dos Descobrimientos - graffiti în interior
Padrao dos Descobrimientos - monumentul navigatorilor maritimi
Padrao dos Descobrimientos - detaliu
Zona docurilor
Pentru această zi mi-au mai rămas două obiective, primul dintre ele fiind un simbol al orașului ce apare în cele mai multe poze atunci când o să scrieți Lisabona pe Google: Torre de Belem. Acesta este o fortificație din secolul 16, în stil renascentist, ce servea ca punct de îmbarcare și debarcare pentru exploratorii portughezi și ca poartă ceremonială de intrare în oraș. Din 1983 face parte din partimoniul UNESCO și este adesea folosit ca simbol al perioadei marilor descoperiri. Se poate vizita, însă expozițiile din interior sunt minimaliste, fiind lăsată pe seama imaginației vizitatorilor recreerea aspectului camerelor de-a lungul istoriei.
Farul din Belem
Torre de Belem
Torre de Belem la reflux
Jardim de Belem
Râul Tejo văzut din Torre de Belem
Torre de Belem
Torre de Belem
Torre de Belem la reflux
În apropiere se află probabil cea mai impresionantă clădire portugheză din capitală, Mânăstirea Jeronimos. Nu am apucat să vizitez muzeele din interiorul acesteia (sunt cel puțin 5 - dintre care cea mare coadă este la muzeul de arheologie, unde se găsește și tezaurul național), însă am reușit să intru în mânăstire. Cozile sunt foarte mari pentru vizite, fiind nevoie de multă răbdare. Mânăstirea este una dintre cele mai exemplificative clădiri portugheze în stil gotic târziu manuelin, specific Lisabonei. A devenit parte a patrimoniului UNESCO tot în 1983. Construcția a început în 1501 și a durat 100 de ani, având ca scop comemorarea succesului călătoriei lui Vasco da Gama, al cărui mormânt se află în interior, lângă cel al marelui poet Luis de Camoes. În interiorul mânăstirii se află mormântul original al lui Vasco da Gama, însă osemintele sunt mutate la Panteonul Național, despre care am vorbit în postarea anterioară.
Mânăstirea și parcul Jeronimos
Mânăstirea Jeronimos
Mânăstirea Jeronimos
Mânăstirea Jeronimos
Mânăstirea Jeronimos
Mânăstirea Jeronimos
Mânăstirea Jeronimos
De aici, se poate merge spre docuri, unde se organizează ieșiri cu barca pe estuar pentru a admira apusul, sau către Pasteis de Belem, pentru a încerca faimoasele produse de patiserie din Lisabona. Pentru prima variantă costurile sunt destul de piperate, iar în ceea ce privește produsele de patiserie este nevoie de multă rabdare pentru a sta la cozi.
Eu am mers, însă, către Altice Arena, unde am ascultat un concert de muzică fado (la care primisem dimineața gratuit biletul de intrare - costa 50 euro biletul :) mai am și eu noroc din când în când). Arena are o capacitate de 20 000 oameni, arhitectura fiind însă cea care impresionează, alături de cea a mall-ului Vasco da Gama, ce trebuie străbătut pentru a ajunge de la stația de metrou la arenă.
Eu am mers, însă, către Altice Arena, unde am ascultat un concert de muzică fado (la care primisem dimineața gratuit biletul de intrare - costa 50 euro biletul :) mai am și eu noroc din când în când). Arena are o capacitate de 20 000 oameni, arhitectura fiind însă cea care impresionează, alături de cea a mall-ului Vasco da Gama, ce trebuie străbătut pentru a ajunge de la stația de metrou la arenă.
Altice Arena
Altice Arena
Mall Vasco da Gama
Mall Vasco da Gama
Ziua următoare, primul obiectiv vizitat a fost Basilica da Estrella, construcție cu elemente de arhitectură barocă și neoclasică din secolul XVIII, și cu o cantitate ridicată de marmură în componență. În apropierea ei, la capătul tramvaiului 28, se află Cimitirul dos Prazeres, construit la vremea respectivă în afara orașului, după izbucnirea epidemiei de holeră. Numeroși artiști, cercetători, persoane din guvern, etc. sunt îngropate aici, cimitirul semănând foarte mult cu al nostru Belu în ceea ce privește numărul de mausolee și arhitectura pietrelor funerale.
Basilica da Estrella
Basilica da Estrella
Basilica da Estrella
Basilica da Estrella
Graffiti în spatele Basilica da Estrella
Cimitirul dos Prazeres
Cimitirul dos Prazeres
Rondul de la intrarea în Cimitirul dos Prazeres
De aici am mers către zona centrală, trecând cu tramvaiul 28 prin Barrio Alto și oprindu-mă prima dată la Mercado da Ribeira, o fostă hală industrială ce a devenit prin reconversie funcțională cel mai mare și cel mai faimos food court al Lisabonei. Aici am incercat caldo verde, supa tradițională portugheza preferată a Amaliei Rodrigues, și produse locale de patiserie (puteți lua Pasteis de Nata fără să stați la cozi interminabile). Este locul în care poți mânca cel mai repede și cel mai ieftin din oraș, însă o problemă este găsirea unui loc la mese, fiind mereu foarte aglomerat. În interior își pot vinde produsele numai productorii locali mici și mijlocii, fiind astfel încurajată economia locală.
Mercado da Ribeira
Obiectivul turistic care m-a impresionat cel mai mult a fost Lisboa Story Centre. În Piața Comerțului, clădirea de pe latura sudică a fost transformată într-un muzeu care spune povestea orașului. Nu există exponate sau vestigii istorice. Numai poze și un ghid audio. Însă odată ce asculți povestea orașului nu există nicio posibilitate să nu te îndrăgostești iremediabil de ceea ce oferă Lisabona. Primii locuitori, perioada religioasă, epoca de glorie a orașului, incendiile devastatoare, cutremurul din 1755, prima planificare teritorială modernă a unui oraș.... toate aceste povești se întrepătrund, oferind o perspectivă unică asupra Lisabonei. Dacă aș putea schimba ceva în această călătorie, ar fi să încep vizita în Lisabona cu acest muzeu.
După ora petrecută în Lisboa Story Centre, m-am mutat pe latura nordică a Pieței Comerțului unde se organizează degustări de vinuri locale, completând astfel experiența culinară din Lisabona prin încercarea unor vinuri de Porto și a unor vinuri verzi de Lisabona. Piața Comerțului este prima zonă urbană construită pe baza unor principii moderne de planificare teritorială din întreaga lume, portughezii fiind astfel primii urbaniști moderni și primii planficatori ai spațiului urban.
Piața Comerțului
Piața Comerțului
Piața Comerțului
Piața Comerțului - poarta regală de intrare în oraș
Piața Comerțului
Piața Comerțului
De aici, am pornit către Casa dos Bicos, o clădire din secolul 16 ce a reușit să supraviețuiască cutremurului din 1755, fiind printre cele mai vechi din oraș. Clădirea impresionează prin fațadă, inspirată din palatele renascentiste italiene și stilul manuelin portughez, iar în interior se găsește un muzeu de arheologie ce prezintă în mod interactiv stilul de viață din perioada Antichității și a Evului Mediu a locuitorilor Lisabonei. Printre cele mai interesante curiozități descoperite vizitând Casa dos Bicos este probabil rețeta celui mai comun preparat de pește din perioada imperiului roman în Portugalia.
Casa dos Bicos - fațada
Centrul vechi al Lisabonei (Bairro Alto)
Trecând prin Piața Rossio și pe lângă grădina botanică (pe care am ales, fiind octombrie și palmierii relativ ofiliți, să nu o vizitez) către clădirea Societății de Geografie din Portugalia. Aș fi stat acolo în continuu dacă nu s-ar fi închis destul de devreme (la ora 16). Cărți și hărți vechi, jurnalele de călătorie originale ale marilor exploratori portughezi, primele schițe ale țărmurilor Americii de Sud, obiecte originale aborigene din fostele colonii asiatice... Muzeul este o adevărată bijuterie din punct de vedere științific. Iar toate hărțile și materialele pot fi consultate gratuit de studenți din orice țară, fără a fi necesară o programare în prealabil, ci numai deținerea unei legitimații care să ateste urmarea cursurilor unei universități.
Gradina botanică
Gradina botanică
Piața Rossio
Gara de lângă Piața Rossio
Piața Rossio
Bairro Alto
Societatea de Geografie din Portugalia - exponate
Societatea de Geografie din Portugalia - sala de conferințe
Societatea de Geografie din Portugalia - exponate
Societatea de Geografie din Portugalia - exponate
Societatea de Geografie din Portugalia - exterior
Muzeul Național al Azulejos
Muzeul Național al Azulejos
Muzeul Național al Azulejos
Muzeul Național al Azulejos
Muzeul Național al Azulejos
Seara, am mers în Alfama, unde m-am bucurat de încă o seară de muzică fado live, alături de un vin roșu de Porto și Balcahau (un preparat tradițional din pește - cea mai faimoasă mâncare tradițională din Lisabona). Ultima zi a fost dedicată unei ieșiri în afara orașului, despre care o să povestesc în altă postare.
Cântăreață de muzică fado în centrul Lisabonei
Până atunci: Cheira bem, cheira a Lisboa!
