Lisabona (1)

O să încep seria călătoriilor geografice cu Portugalia, deoarece este singurul loc din lume care în primele zile nu a reuşit deloc să mă captiveze (eram dezamăgită de sărăcia de pe străzi şi cuprinsă de tristeţea transmisă de muzica fado pe care nu o înţelegeam încă), iar în ultima zi eram complet îndrăgostită de oamenii, străzile, clădirile, peisajele şi muzica portugheză. 

În total am stat în Portugalia 6 zile, dintre care 5 în Lisabona. Eu am mers în luna octombrie şi era foarte cald afară, aşa că nu recomand vizite pe timp de vară. Oraşul este construit pe coline şi efortul depus pentru a te deplasa pe jos este unul ridicat. Am ajuns în prima zi seara şi am mers pentru a mă caza la un GuestHouse în centrul oraşului, la 10 minute de mers pe jos de Bairro Alto şi la nici 1 minut de staţia faimosului tramvai 28. În centrul Lisabonei nu o să găsiţi hoteluri decât foarte puţine şi la preţuri foarte ridicate, însă un apartament sau o camera întru-un guesthouse prin intermediul aplicaţiei Booking este ceva ce recomand, mai ales datorită posibilităţii de a intra în contact cu localnicii şi alţi turişti. 

Aşadar, în prima zi am ajuns seara şi am mers să explorez zona din jurul locului de cazare. Am explorat Rua de Sao Bento, am admirat din exterior cele două palate nevizitabile Palacete de Sao Bento şi Assembelia da Republica, m-am plimbat prin Jardim de Sao Bento şi în cele din urmă am găsit o tavernă mică locală unde am încercat fructele de mare portugheze. Arhitectura de pe strada Sao Bento, una dintre cele mai faimoase străzi din Lisabona datorită Amaliei Rodriguez ce a avut casa aici (dar despre ea o sa vorbesc mai târziu) uimeşte prin contrastele arhitecturale, existând una lângă alta case extrem de sărace şi case foarte luxoase. Cu toate acestea, spre deosebire de Bucureşti, toate sunt bine întreţinute. Sărăcia caselor portugheze este dată de mărime şi arhitectură, nu de starea de degradare. Iar ospitalitatea portugheză, porţile foarte mari de mâncare şi vinul excepţional nu sunt doar un mit. 

Rua de Sao BentoRua de Sao Bento

Palacete de Sao Bento

 

Rua de Sao Bento

Jardim de Sao Bento

Assembelia da Republica

Rua de Sao Bento

Ziua următoare am explorat Alfama, cartierul vechi al Lisabonei cel mai sărac, acolo unde s-a născut muzica fado, şi am descoperit de ce se spune că oraşul este construit pe mai multe coline chiar şi decât Roma (oriunde mergi, tot ce faci este să urci sau să cobori... nu există străzi drepte). Am început ziua cu o călătorie cu faimosul tramvai 28. Încă din primele momente am avut un şoc legat de curbele extrem de înguste pe care acesta le ia cu uşurinţă, dezinvoltura vatmanilor ce sunt foarte expresivi şi fac poze cu turiştii şi înjură conducătorii auto ce parchează neregulamentar, pantele foarte abrupte pe care le urcă sau coboară tramvaiul fără probleme. Tramvaiul 28 este o experienţă cu adevărat specială şi am repetat-o de câteva ori pe parcursul vacanţei portugheze.

Tramvaiul 28 în faţa Catedralei din Lisabona

Primul obiectiv a fost monumentul Amaliei Rodriguez, regina muzicii fado, o personalitate adorată în întreaga Portugalia. Acest monument este un portret din azulejos, bucăţi tradiţionale de gresie specifice Lisabonei. 

 Monumentul Amaliei Rodriguez

Am ajuns ulterior la Castelo de Sao George, o fortăreaţă de pe vremea când maurii erau încă în Portugalia. Castelul este impresionant prin păstrarea arhitecturii tradiţionale şi prin peisajele pe care le oferă, fiind un punct de belvedere asupra întregului oraş. Cu toate acestea, m-a dezamăgit faptul că majoritatea turnurilor şi încăperilor erau goale, neexistând expoziţii amenajate în interior. Iar suvenirurile sunt de zeci de ori mai scumpe decât la magazinele din împrejurimi.

Vedere din Castelo de Sao George

Estuarul fluviului Tajo

Castelo de Sao George

Castelo de Sao George

Cartierul Alfama

Cartierul Bairro Alto

Castelo de Sao George

De la Castelor de S. George am pornit către Catedrala naţională, trecând pe drum pe lângă Miradouro do Recolhimiento. Aceste miradouro sunt puncte de belvedere asupra unor diferite zone ale oraşului amenajate turistic, unde există câte o cafenea şi mici grădini. Priveliştea din oricare dintre ele este superbă. Acest miradouro l-am descoperit accidental, pentru că este imposibil să foloseşti o hartă sau un GPS pe străzile din Alfama. Străzile sunt foarte înguste, foarte apropiate unele de altele, iar unele nici măcar nu sunt străzi, ci câteva trepte. Lăsaţi harta şi folosiţi instinctul geografic pentru a vă ghida în acest cartier.

Miradouro do Recolhimiento

Miradouro do Recolhimiento

Miradouro do RecolhimientoAlfama

 Alfama

Catedrala Lisabonei este un al obiectiv important, fiind cea mai înaltă şi impunătoare clădire din Alfama. Practic în jurul ei este construit acest cartier, primul inel de case fiind reprezentat de baruri de muzică fado. Intrarea este gratuită, însă recomand achitarea taxei pentru vizitarea tezaurului bisericii portugheze. Eu am rămas fără cuvinte văzând ce se găseşte în muzeul catedralei.

Catedrala Lisabonei

 Catedrala Lisabonei

De aici am lăsat din nou instinctul de geograf să mă ghideze în căutarea unei terase, însă am ajuns în faţa unei clădiri ce din exterior nu părea impresionantă, însă în interiorul căreia am descoperit o adevărată perlă de cultură şi istorie portugheză. Muzeul Muzicii Fado este un obiectiv turistic vizitat de puţini turişti, însă este esenţial pentru a înţelege cultura locală. Muzica fado este ceva fără de care nu ar putea exista Lisabona aşa cum este ea astăzi. Apărută din suferinţă, sărăcie şi tristeţe, această muzica a menţinut optimismul specific portughez viu, a păstrat vie istoria locală şi a unit membrii comunităţii. Pe drum, am trecut şi pe lângă Miradouro de Santa Luzia şi am admirat Azulejos de Fachada. 

Miradouro de Santa Luzia

Muzeul Muzicii Fado

Masa de prânz am luat-o la o terasă din faţa muzeului muzicii fado, Cervejaria Cana Verde, unde am descoperit de ce Lisabona este faimoasă pentru produsele de patiserie. 

Mai departe am mers către Panteonul Naţional, acolo unde sunt înmormântate personalităţi importante precum Vasco da Gama, Amalia Rodriguez şi Henrique Infante. Impresionantă este în primul rând arhitectura clădirii, însă ce ştiu puţini turişti este că se poate urca pe acoperişul clădirii, de unde se poate admira întregul oraş. Am fost complet surprinsă de faptul că erau foarte mulţi turişti în interiorul clădirii, însă pe acoperiş am mai găsit numai un grup de doi spanioli.

Panteonul Naţional - exterior

Panteonul Naţional - interior

 

Panteonul Naţional - miniatură

Panteonul Naţional - interior

 

Panteonul Naţional - acoperiş

Vedere din Panteonul Naţional

Vedere din Panteonul Naţional

Panteonul Naţional - exterior

De pe acoperişul Panteonului am observat o biserică cu o arhitectură interesantă în apropiere, pe care am decis să o vizitez înainte de a porni înapoi spre cazare: Igreja de Sao Vicente de Fora. Impresionantă prin arhitectură, biserica Sf. Vicenţiu al Florilor are o mică grădină botanică în curtea interioară ce oferă o oază de linişte şi relaxare după o zi de urcat coline. 

Igreja de Sao Vicente de Fora - exterior

Igreja de Sao Vicente de Fora - curtea interioară

Alfama

Alfama

Alfama

Panteonul Naţional

Alfama

Alfama

De aici m-am pierdut din nou pe străzile din Alfama ghidându-mă după turnul Catedralei, din faţa căreia am luat tramvaiul 28 înapoi spre locul de cazare. Seara am pornit din nou spre centru însă, mergând de această dată la un local din Bairro Alto. Spre surprinderea mea, muzica fado live nu lipseşte în nicio seara din localurile portugheze, alături de vinul de Porto sau vinho verde. Localurile au maxim 10-15 locuri, iar mesele sunt aşezate astfel încât oamenii să interacţioneze între ei şi să socializeze. Dacă vrei să cunoşti oameni noi tot ce trebuie să faci este să mergi într-un local seara. Toate sunt pline de turişti. Eu m-am împrietenit în seara respectivă cu un american pensionar ce şi-a dedicat un an întreg vizitării întregii Europe, înainte de a se muta în Georgia unde şi-a cumpărat o casă... un adevărat explorator. 

Vinho Verde - vin tradiţional din Lisabona