Ar fi un efort sisific să încerc să despic firul în patru, analizând
la rece spectacolul în cauză. Din simplul motiv, că nu poți supune, nu
poți înșeua pasiunea în încercarea de a o adapta unei descrieri
cerebrale. Iar „Madame Bovary” de la Geneza Art tocmai despre pasiune
este. Pasiunea, căreia în general i se contestă dreptul la existență,
căreia habotnicul îi prorocește focul
veșnic, pasiunea care te coboară în cele mai tenebroase adâncuri ale
iadului și te ridică în cele mai înalte slăvi ale cerului, pasiunea,care te omoară și te învie cu cruzimea unui devorator feroce și cu
sublimul aripilor celeste.
Piesa te introduce într-o lume a trăirilor atât de autentice, încât pe parcursul lui nu respiri, nu exiști în afară. Absorbția e totală. Și nu e nevoie de cuvinte, de explicații, de gesturi teatrale prețioase. Expresia corporală vorbește, șoptește, urlă, doare, străpunge dorința, înfioară…
Am trait alaturi de Emma Bovary speranta găsirii emoțiilor într-o mare de peisaje... Speranța găsirii romantismului într-o mare de rațiune... Am suferit alături de ea plictisul traiului alături de un om incapabil de a se ridica la nivelul ei intelectual. Am suferit alături de ea decepția iubirii adevărate îndreptată spre un laș Casanova.. Am sperat alaturi de ea în salvarea prin muzica și pasiunea tânărului amant cu dublă personalitate... Am simțit alături de ea umilința datorată de îndrăzneala de a visa, de a avea incredere in oamenii din jur si de a crede in propria pasiune pana la capat...
P.S. Încă mai sunt copleșită de acest spectacol. Încă mai cred că ne
putem mântui prin artă. Iar atunci când credința aceasta va începe să
dea chixuri, voi merge din nou la teatrul Geneza Art. Ca să mă trezesc,
ca să sper din nou, ca să gust iarăși fericirea de a fi în Creație… Pana
atunci rămân însă cu acordurile lui Beethoven și Chopin în minte și cu o
nouă speranță în capacitatea infinită a omenirii de a crea nemurirea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu