Geographer; Urban wonderer; Art addict; Incurable dreamer


sâmbătă, 14 martie 2020

Momentul potrivit: totul sau nimic

Cred ca mulţi dintre noi aşteaptă ca viaţa să se întâmple nu datorită lenii, ci din cauza fricii. Adevărul este (şi cred că cei mai mulţi dintre noi preferă să îl ignore) ca nu există vreodată un moment potrivit pentru ceva. Nu va exista vreodata momentul perfect pentru a întemeia o familie, nu va exista momentul perfect pentru a reîncepe studiile, nu va exista momentul perfect pentru a începe o afacere sau a aplica pentru jobul visurilor tale. De ce nu va exista? Este foarte simplu... pentru ca viaţa este făcută pentru a fi trăită. Nu contează câte facturi ai de platit, câte boli ai de înfruntat, dacă tu eşti pregătit sau nu. Aşadar încetează să mai aştepţi momentul potrivit pentru că nu va apărea niciodată. 

Coordonarea este totul ... şi nimic. Şansele sunt mari ca, din această frică de coordonarea proastă, să îţi creezi o multitudine de scuze: "Ei bine... vreau sa aştept până îmi găsesc un job nou pentru a încerca asta", sau "Nu pot să aplic pentru jobul pe care mi-l doresc pentru că ar însemna să o iau de la capăt, dar o voi face când va fi momentul potrivit". Toate aceste scuze sunt proiecţii ale fricii. Când mă gândesc la discuţiile despre momentul perfect, mă gândesc că există această idee conform căreia aştepţi ca viaţa ta să fie idilică înainte să faci ceea ce îţi doreşti. Realistic vorbind, acest lucru nu se va întâmpla vreodată. Facturile tale vor exista întodeauna, demonii tăi interiori vor continua să convieţuiască cu tine, şi multe alte probleme te vor urma în viitoarele tale alegeri majore de viaţă.

De ce nu alegem atunci să riscăm şi să ne permitem să creştem şi să ne dezvoltăm conform viselor şi aspiraţiilor noastre? Uneori coordonarea este totul... şi uneori nu este absolut nimic. Just enjoy the journey.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu